O rețetă vegană de inspirație asiatică care se face foarte simplu și rapid la tigaie. Pentru ea, aveți nevoie de o bucată de tofu ferm, câteva tije de apio, usturoi, ghimbir și ceapă verde. În rest, vom mai folosi sosuri și condimente. Rețeta merge foarte bine cu orez, iar eu am ales un mix de sălbatic cu basmati.
Recomandări:
Tofu. Pentru prăjit/rumenit, folosiți întotdeauna tofu ferm. Eu iau de la marca Inedit, Tofu simplu, fără saramură. Are 230 g masă netă. Iar dacă timpul îți permite, poți pregăti tofu în avans și lăsa la marinat câteva ore sau chiar mai mult, că rezistă fără probleme.
Apio. Țelina apio e bine să fie tânără și proaspătă. Adică tijele nu foarte groase dar ferme, iar frunzele vii, deloc veștejite.
Sosul soia. Pentru gătit, sosul soia cu adaos mic de sare este ideal. I se simte mai bine aroma și nici nu sărează excesiv mâncarea. De regulă, dacă citiți eticheta ar trebui să scrie pe ea light sau less salt.
Această rețetă a fost publicată și în cartea Cele mai bune rețete Homefresh, vol. 2, iar pozele sunt realizate de colegul meu, Ovidiu Bejan.
Prima dată începem cu tofu ca să aibă timp să-și tragă aromele din marinadă. Scoate-l din apa în care se scaldă, șterge-l bine cu un șervet, apăsând ușor pe el ca să mai scoți apa. Apoi taie-l cuburi de 2 cm. Ia un castronaș, pune în el 1 lingură de sos de soia, ¼ linguriță de piper negru măcinat, ¼ linguriță de usturoi granulat. Pune și 2 linguri de amidon, în timp ce amesteci energic în castron (cu un tel sau o furculiță). Adaugă 2 linguri de apă, amestecă și apoi pune acolo cuburile de tofu. Tăvălește-le să se acopere cu sos.
2)
În alt bol mai mic, pune 1 lingură de sos de soia, 1 lingură de apă, ¼ linguriță de piper negru, zahărul și oțetul de orez. Amestecă până se topește zahărul și lasă deoparte.
3)
Acum vom fierbe orezul cel sălbatic. Așa că, prima dată fă-i un duș bun cu apă rece, apoi pune-l într-o oală cu 2 căni de apă, ½ linguriță de sare. Oala pune-o pe foc mare la început, și după ce fierbe, dă focul la mediu și din când în când amestecă să nu se prindă orezul de fund. Lasă cât scrie pe ambalaj (cam 10-12 minute ar trebui să fie fiert), iar când e gata, ia oala de pe foc, amestecă, acoperă oala și las-o așa 5 minute.
4)
Curăță de coajă usturoiul, ghimbirul, taie mustăcioara de la ceapa verde și spală-le pe toate împreună cu tijele de țelină.
5)
Acum, ia într-o mână o bucată de apio – partea cu striații în jos – și cu cealaltă mână, prinde baza albicioasă și apasă în jos până se rupe puțin (nu de tot), după care trage-o de-a lungul tijei ca să-i scoți ațele. Repetă operațiunea cu toate, după care taie bețele în felii pe lățime de cam 0.7cm. Pune-le într-un bol.
6)
Taie și usturoiul rondele de 0.3 cm, iar ghimbirul cubulețe mici-mici. Partea albă de la ceapă (bulbul), taie-l rondele de 0.4-0.5 cm și pune apoi usturoiul, ghimbirul și bulbul de la ceapă în același bol.
7)
Acum ți-au mai rămas frunzele de ceapă, pe care le poți tăia ținând cuțitul mai pe diagonală ca să rezulte niște fâșii artistice și subțiri cam de 0.4cm. Lasă-le pe tocător.
8)
Ia o tigaie (de preferat, non-aderentă), pune-o pe foc mediu și varsă în ea 2 linguri de ulei. Când uleiul s-a înfierbântat, pune cuburile de tofu marinat. Amestecă din când în când și finuț, să nu se sfărâme. După vreo 2 minute, când s-a rumenit cât de cât, trage tigaia de foc și scoate bucățile de tofu pe o farfurie.
9)
Ia o crăticioară și pune-o pe foc mediu. Varsă în ea uleiul rămas și când s-a încins, pune trio-ul: usturoi, ghimbir, ceapă albă. Amestecă doar câteva secunde, apoi pune țelina și amestecă iar până se pătrunde (cam în 5 minute). Dacă focul pare prea puternic, să-l dai la mic, că nu vrem să se ardă usturoiul. Gustă o bucată de apio și dacă pare gătită, dar crocantă încă, atunci adaugă în cratiță tofu cel rumenit, amestecă, adaugă sosul și amestecă iar pentru 1-2 minute maxim. Ia de pe foc, pune frunzele de ceapă verde și amestecă încă o tură.
10)
Acum pune în boluri orezul, deasupra mâncarea asiatică de tofu cu apio și gata. Poftă bună!