Dacă aveți poftă de o salată simplă și sănătoasă, o puteți face pe aceasta cu rucola, avocado și roșii cherry. Eu am pus în ea și puțină brânză, dar dacă țineți o dietă vegană, o puteți elimina.
Recomandări:
- Rucola – e important la salate să folosiți verdețuri proaspete și nu veștejite. Așa vă bucurați de toți nutrienții, dar și de textura lor ușor crocantă. Și la fel de important este să le spălați bine pentru că de multe ori pe frunze se găsesc paraziți.
- Avocado – despre cum să alegeți și să păstrați acest fruct, cât este de sănătos și multe altele, am scris în articolul Totul despre avocado. Ce vreau să vă recomand acum, este să fiți atenți la cât avocado consumați. Pentru această rețetă, 1 bucată medie este arhisuficientă. Dar dacă țineți o dietă pentru slăbire, folosiți doar 1/2 de avocado sau 1 bucată mică.
- Roșiile cherry – folosiți niște roșii cu gust de… roșii, nu de plastic. Când iau din supermarket unde nu le pot gusta ca la piață, mă ghidez după miros. Adulmec fiecare caserolă cu roșii, până găsesc una care mă mulțumește. De regulă și în extra-sezon, mă orientez către cele de la Serele Super. Față de altele, chiar au gust de roșii.
- Brânza – eu am pus o telemea de oaie, dar merge bine și o feta, un caș sau chiar o brânză proaspătă de vacă, dacă țineți la siluetă. Iar dacă nu mâncați lactate, puteți să îi dați ignore.
- Lămâia – ca și oamenii, unele lămâi sunt mai acre ca altele. Cel mai sigur, adăugați puțin câte puțin și opriți-vă când ajunge a fi pe gustul vostru.
- Muștarul – de data asta, eu am folosit singurul muștar ce l-am avut, clasicul de Tecuci. În mod normal, la salate e perfect muștarul Dijon, iar dacă intenționați să puneți dintr-ăsta, adăugați 1/2 de linguriță în loc de 1 linguriță. Este mai puternic, mai aromat decât cel clasic.
- Uleiul de măsline – mulți fug de ulei în general, că îngrașă. Dar e mai sănătos să mâncați o salată cu ulei de măsline extra-virgin, decât un croissant sau niște pateuri. Uleiul de măsline de calitate este un medicament. Iar dacă nu știți care de pe piață e ce trebuie, să știți că cele de la Prăvălia Noastră sunt de calitate top.
Din cantitățile folosite, ies 2 porții de salată – garnitură sau 1 porție de salată pe post de prânz. Dacă țineți dietă și vă interesează valorile nutriționale, le găsiți mai jos, sub rețetă. Pe ele le-am calculat la 1 porție pe post de garnitură.



