Să mai gătim ceafa de porc și altfel decât tradiționala friptură cu cartofi pai! Iar rețeta asta e tare bună și culmea e că a mers bine cu sos tzatziki și lipie prăjită. Adică am făcut un fel de stir fry asiatic, un sos grecesc și am mâncat cu lipie libaneză. :))) Fusion, baby!
Ceafa de porc e bine să o luați file, ca să nu vă chinuiți voi prea mult să o feliați. Am făcut-o fâșii ca pentru stir fry și a ieșit foarte fragedă și gustoasă. Plus ardeii rumeniți și ei la tigaie, ușor crocanți, nelipsita aromă de ceapă cu usturoi și sosul de soia care a evidențiat toate ingredientele din tigaie. Bun fost! 🙂
Acum, dacă vă întrebați ce este five spices, vă zic că e un amestec de condimente minunat. Se face din anason, cuișoare, scorțișoară chinezească, semințe de fenicul și piper sichuan, toate măcinate. Se folosește mult în bucătăriile din China, în special când se prepară carne. Îl găsiți la supermaket sau la băcăniile asiatice.
Începem rețeta cu porcul ca să aibă vreme să se parfumeze și să ajungă la temperatura camerei. Așa că, ia fileurile de ceafă și taie-le pe lățime în fâșii subțire de 1 cm. Pune-le într-un bol, iar peste ele presară sare și piper după gust, aproape 1 linguriță de five spices și 1 lingură de ulei. Amestecă bine și lasă deoparte.
2)
Curăță de coajă castravetele, ceapa, usturoiul, iar ardeiul taie-l în ½ pe lungime, scoate-i cotorul și nervurile cu semințele. Spală-le pe toate împreună cu lămâia.
3)
Pentru sosul tzatziki, dă pe răzătoarea cu lacrimi mari castravetele (dacă nu ai astfel de ustensile „hi-tech” prin casă, taie castravetele cuburi mici-mici de tot). Pune-l pe o farfurie mică, presară peste el ½ linguriță rasă de sare și lasă-l deoparte.
4)
Taie ceapa felii pe lungime de 0.7-0.8cm grosime – pune-o într-un bol mai măricel.
Taie jumătățile de ardei pe lățime, ținând cuțitul puțin oblic și feliile să fie cam de 1cm grosime. Pune ardeiul peste ceapă.
Un usturoi mic pune deoparte pentru tzatziki. Restul taie felii de 0.2 – 0.3cm.
5)
Ia alt bol de 500ml și varsă în el iaurtul. Stoarce bine cu mâna castravetele și pune-l în iaurt. Pune și usturoiul mic pisat sau tăiat mărunt de tot. Taie ¼ din lămâie și stoarce-o peste iaurt. Amestecă bine și gustă. Mai pune sare și suc proaspăt de lămâie dacă mai e nevoie. Acoperă și dă la frigider sosul.
6)
Acum că sosul tzatziki ți-e gata, amestecă bine într-un bol 1-2 linguri de sos de soia cu 1/2 linguriță de zahăr. Lasă-l deoparte.
7)
Ia o tigaie, pune-o pe foc mare. Când s-a încins bine, pune 1 lingură de ulei. Când și uleiul s-a încins bine de tot, pune carnea și aranjeaz-o bine să nu stea prea înghesuită. După 2-3 minute, când s-a rumenit cât de cât, întoarce-o și mai las-o 1-2 minute (la plită durează cu 1-2 minute mai mult). Scoate carnea într-un bol (fără ulei) și las-o să se odihnească.
8)
Pune tigaia înapoi pe foc, varsă uleiul rămas și focul dă-l doar o idee mai mic. Când uleiul s-a încins, pune ceapa și ardeiul. Presară sare cât cuprinzi între 3 degete și amestecă până se rumenesc ușor (cam în 3 minute), după care adaugă usturoiul și amestecă iar până degajă miros.
9)
Cum simți usturoiul în nări, varsă în tigaie sosul desoia și amestecă bine. Amestecă de 2-3 ori, apoi pune carnea înapoi în tigaie cu tot cu zeama lăsată, mai amestecă vreo 1-2 minute maxim și doar cât să se întrepătrundă aromele.
10)
Scoate de la răcoare sosul tzatziki și mai gustă o dată de sare și/sau lămâie. Potrivește după gust.
11)
Pune mâncarea din tigaie pe farfurii și sfințește-o pe deasupra cu tzatziki.