Paste cu sos cremos de spanac și brânză

Recunosc, dintre sosuri verzi ce merg la paste, le prefer pe cele cu busuioc și leurdă. Sunt mai aromate decât spanacul și urzicile. Dar, cum e bine să mâncăm cât mai divers, când e sezon, îmi fac și paste cu spanac.

Bogat în vitamina K, A și în fier (dar nu chiar așa mult cum credea Popeye), spanacul este o plantă sănătoasă pe care e păcat să o lăsăm deoparte doar pentru că are gust amărui.

Eu, de exemplul, pentru că spanacul baby este mai puțin amar, îl prefer la salate, sotat și la mâncărurile în care îl adaug la final. Spanacul matur e mai amar, dar și mai aromat, motiv pentru care îl prefer sub formă gătită. La sosuri calde, piureuri, ciorbe sau în aluaturi.

Recomandări:

Spanacul – dacă îl folosiți proaspăt, alegeți un frunze ferme, verzi și spălați-le bine pentru a evita o infestare cu paraziți. Dacă folosiți spanac congelat – frunze sau tocat -, decongelați pachetul înainte.

Pastele – puteți folosi uscate sau proaspete, iar ca formă, una care să susțină sosul. Eu am folosit campanelle, dar merg bine și penne, farfalle, fusilli.

Brânza – spanacul e prieten bun cu mai multe feluri de brânză, dar dintre cele care se topesc bine la căldură sunt: parmezanul, grana padano, pecorino, provolone, gruyère. Poate sunt mai multe, dar acum astea îmi vin în minte. Eu am pus pecorino, care e o brânză maturată de oaie.

Nuci/semințe – o mână de miez de nucă, migdale sau semințe de pin, vor da o savoare extra sosului nostru și un plus de nutrienți nouă. Dacă nu aveți prin casă, puteți sări peste ele.

Sosul – cine preferă sosul mai subțire, poate adauga câte puțin lapte sau apă de la paste. Atenție numai, să nu se dilueze prea tare. Pentru un sos mai gros, se poate pune mai multă brânză rasă. Sau unii pun făină ori amidon dizolvate în lapte/apă rece.

Vizualizare tipărire
  • Timp total: 25 minute
  • Porții: 2
  • Calorii: 738

Ingrediente

  • 250 g paste
  • 450 g spanac proaspăt, (sau 250g congelat)
  • 3 căței usturoi
  • 10-15 g miez de nucă, (cam o mânuță)
  • 40 g brânză pecorino , (sau parmezan)
  • 1/4 linguriță nucșoară
  • 1/2 linguriță ceapă uscată granulată
  • 1-2 lingurițe suc proaspăt de lămâie
  • 200 ml smântână pentru gătit 35%
  • 1 lingură ulei de măsline

Metodă

  • 1)

    Pune la fiert o oală cu 2-3 litri de apă și o lingură rasă de sare, după care spală bine spanacul (sau pune-l la dezghețat).

  • 2)

    Curăță de coajă cățeii de usturoi, taie-i rondele.

  • 3)

    Așază pe foc mic-mediu o tigaie cu 1 lingură de ulei în ea. Când uleiul s-a încins, pune cățeii de usturoi și amestecă din când în când până se înmoaie și aromatizează uleiul.

  • 4)

    A) Dacă folosești spanac proaspăt, când apa din oală fierbe, scufundă în ea spanacul pentru 1 minut. Apoi, scoate spanacul din oală și pune-l într-un vas cu apă rece sau gheață, să-i oprești gătirea. Scurge-l bine. Iar în apa din oală, pune acum pastele la fiert. Lasă-le cât scrie pe ambalaj. 

    B) Dacă folosești spanac congelat, când usturoiul s-a înmuiat, varsă în tigaie spanacul și amestecă din când în când timp de 3-4 minute.

  • 5)

    Acum că spanacul e pregătit de acțiune, varsă-l în cana de la blender cu tot cu usturoi, 1/4 linguriță nucșoară, 1/2 linguriță ceapă uscată granulată și 1 mânuță miez de nucă. Mixează până obții un sos gros, fără să insișți.

  • 6)

    Varsă sosul de spanac în tigaie și adaugă smântâna. Focul să fie mediu spre mic și să amesteci din când în când până începe să fiarbă. Între timp, dă pe răzătoare brânza și când sosul face bulbuci mici, trage deoparte tigaia, adaugă brânza rasă și amestecă. La final, gustă să vezi dacă mai cere ceva gen sare, usturoi, piper etc.

  • 7)

    Când pastele sunt și ele gata, scurge-le de apă și varsă-le în tigaia cu sosul de spanac. Amestecă bine și mănâncă cu poftă!

Valori nutriționale/porție

Calorii738
Grăsimi50g
Saturate21.5g
Monosaturate5.6g
Polisaturate3.1g
Carbohidrați51g
Zaharuri2g
Fibre7.8g
Proteine25g

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rețeta precedentă Rețeta următoare