Cotlet de porc cu sos de cidru și muștar

tigaie cu 3 cotlete de porc in sos de cidru si crengute de rozmarin

Ceva bun pentru o cină rapidă? Atunci aveți nevoie de cotlete de porc, cidru de mere, niște muștar cu boabe și smântână pentru gătit. Eu am făcut și câte o porție de cartofi natur pe lângă, dar și o salată asortată ar merge cu acestă rețetă.

Înainte de a începe rețeta, vă recomand să scoteți cotletele din frigider, să le condimentați față-verso cu sare și piper. Acoperiți-le și lăsați-le până ajung la temperatura camerei.

Vizualizare tipărire
  • Timp total: 30 minute
  • Porții: 2
  • Calorii: 475

Ingrediente

  • 380-400 g cotlete de porc, 1-1,5 cm grosime
  • 2 linguri ulei de măsline/vegetal
  • 2 căței usturoi
  • 200 ml cidru de mere, (am pus Strongbow)
  • 1 lingură muștar cu boabe întregi, (am pus Dijon Maille)
  • 120 ml smântână pentru gătit
  • 4 crenguțe rozmarin, (sau cimbru)

Metodă

  • 1)

    Curăță și usturoiul de coajă, spală-l și taie-l în felii subțiri. Rozmarinul dă-l printr-un jet de apă, scutură-l bine și pune-l deoparte.

  • 2)

    Ia o tigaie mai încăpătoare (dacă ai) și pune-o pe foc mediu spre mare. Când tigaia s-a încins, varsă în ea 2 linguri de ulei. Când și uleiul s-a încins bine de tot, pune feliile de carne și prăjește-le pe o parte 3-4 minute, adică până devin rumene și frumoase, apoi întoarce-le pe verso și mai lasă-le 2-3 minute. Dacă vrei să nu riști, înțeapă o bucată de carne acolo unde e mai groasă și vezi ce lichid curge din ea. Dacă e roșu, mai lasă carnea pe foc, iar dacă e incolor, scoate carnea din tigaie și pune-o pe o farfurie, la odihnă.

  • 3)

    Pune usturoiul în tigaie, dă focul la mic și amestecă până începe să degaje miros. Atenție numai, să nu se ardă – culoare lui trebuie să fie alb translucid, nu auriu sau maro. Pune 200 ml de cidru (o cană fără vreo 2 degete) și râșcâie cu o lingură sau paletă pe fund. După aproape 1 minut, adică atunci când cidrul face bulbuci, pune muștarul, amestecă 3-4 secunde, apoi pune smântâna. Amestecă timp de 3-4 minute, până începe să se îngroașe, apoi gustă și adaugă sare dacă e nevoie. Oprește focul, pune carnea în tigaie, pune și crenguțele de rozmarin sau cimbru.

  • 4)

    Bea cu poftă cidrul ce ți-a rămas, că după atâta efort, meriți. 😉 Apoi pune sosul în farfurii, iar deasupra feliile de carne rumenă. Poftă bună!

Valori nutriționale

Calorii475
Grăsimi24.2g
Saturate10.75g
Monosaturate5.7g
Polisaturate0.9g
Carbohidrați6.45g
Zahăr10.5g
Fibre0g
Proteine42g

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rețeta precedentă Rețeta următoare