Tofu stir fry cu tăiței și legume

Tofu stir fry cu taitei

O rețetă asiatică rapidă, cu tofu, morcovi, ardei și arahide (sau nuci caju), care merge de minune cu tăiței sau orez.

Tofu stir fry cu taitei
Vizualizare tipărire
  • Timp total: 30 minute
  • Porții: 2
  • Calorii: 890

Ingrediente

  • 1 cutie tofu ferm, (230g net)
  • 125 g tăiței
  • 1 lingură amidon de porumb, (7,5g)
  • 1 vârf linguriță piper negru măcinat
  • 2 linguri ulei vegetal, (30ml)
  • 30-35 gr arahide crude, (sau nuci caju)
  • 2 buc morcovi medii, (200g)
  • 1 buc ardei gras roșu, (200g)
  • 1 fir ceapă verde

Sos

  • 4 linguri sos de soia, (60ml)
  • 1 lingură sos hoisin, (15ml)
  • 1 lingură amidon de porumb, (7,5g)
  • 1/2 lingură oțet de orez, (7,5ml)
  • 1/2 lingură ulei de susan, (7,5ml)

Metodă

  • 1)

    Prima dată, hai să vedem ce fel de crănțănele ai. Eu am avut arahide prăjite și mărunțite, iar 35 g mi-au fost de ajuns. Dacă ai arahide sau nuci caju întregi, va trebui să pui o cantitate mai mare (cam 50g) și fie să le rumenești înainte într-o tigaie pe foc mic, fie să le hidratezi în apă fierbinte vreo 10 minute și apoi să le scurgi bine. Ambele variante sunt bune, tu alege ce-ți place.

  • 2)

    Acum, hai să ne ocupăm de tofu: scoate-l din lichid și tamponează-l bine-bine cu un șervet de hârtie. Taie-l apoi cuburi de 2cm. Într-un bol pune 1 lingură amidon de porumb și 1 vârf linguriță de piper negru măcinat. Amestecă, apoi pudrează fiecare cub cu acest amestec.

  • 3)

    Ia o oală și varsă în ea 2 l de apă cu sare cât cuprinzi între 3 degete. Așaz-o pe foc mare și pune-i un capac dacă ai. Când apa fierbe, pune tăițeii în ea și lasă-i cât scrie pe ambalaj. Eu am pus tăiței chow mein, așa că am stins focul imediat ce i-am zvârlit în oală, i-am acoperit și i-am lăsat 4 minute doar.

  • 4)

    Între timp, curăță morcovii, tunde mustățile de la ceapa verde, taie în ½ pe lung ardeiul gras și scoate-i nervurile cu semințele. Spală-le bine pe toate, apoi șterge-le cu un șervet.

  • 5)

    Taie morcovii rondele de cam 0.3-0.4 cm grosime și pune-i într-un bol. Taie ardeiul gras felii de aproximativ 4-5 cm grosime și pune-l în alt bol. Ia ceapa verde, desparte bulbul de frunze și bulbul (partea albă) tai-o rondele cam de 0.2-0.3 cm și împinge-o într-un colț de tocător, iar frunzele taie-le mărunt și lasă-le acolo.

  • 6)

    Mai facem sosul și după asta, putem încinge focul. Așa că ia un bol și prima dată amestecă sosul de soia cu 1 lingură de amidon de porumb, apoi adaugă și sosul hoisin, oțetul de orez și uleiul de susan. Amestecă bine și lasă deoparte.

  • 7)

    Pune o tigaie mare sau un wok pe foc mediu spre mare. Când i s-a încins fundul, hidratează-l cu 1 lingură de ulei și când și uleiul s-a înfierbântat bine, pune rondele de morcov. Amestecă din când în când vreo 3 minute, după care pune bețele de ardei. Tot așa, amestecă din când în când timp de 3-4 minute, adică până și ardeii și morcovii sunt gătiți, dar încă crocanți. Apoi adaugă bulbul de la ceapa verde, mai amestecă 1 minut maxim și scoate toate legumele într-un castron/pe o farfurie.

  • 8)

    Pune tigaia înapoi pe foc și varsă încă 1 lingură de ulei. Pune cuburile de tofu și întoarce-le abia când vezi că s-au aurit pe fund. Și tot așa până sunt ușor rumene și frumoase, cam 7 minute în total. Acum dă focul o idee mai mic, pune sosul, legumele, arahidele/nucile caju și amestecă. Dacă ți-s gata și tăițeii, scurge-i bine de apă și pune-i răsfirați în tigaie. Ia de pe foc, amestecă cu grijă să nu descompui cuburile aurite de tofu și când totul e îmbrăcat în sos, gustă să vezi dacă e nevoie de sare. În mod normal, sarea din sosul de soia ar trebui să fie suficientă.

  • 9)

    Pune în boluri ce ai gătit, presară deasupra frunzele de ceapă verde și dă-i bătaie, că e bun fierbinte.

Notă

Oțetul de orez îl poți înlocui cu suc proaspăt de lime sau de lămâie.

Valori nutriționale/porție

Calorii890
Grăsimi56g
Saturate7.4g
Monosaturate25g
Polisaturate16.7g
Carbohidrați73.9g
Zahăr10g
Fibre10.9g
Proteine33.2g
Colesterol0g

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rețeta precedentă Rețeta următoare