Această ciocolată de casă înseamnă enorm pentru mine. Este rețeta nașului meu, un om pe îl voi iubi și admira toată viața. Iar povestea ciocolatei este că în fiecare an de ziua mea, Nanu (cum îi ziceam eu) îmi făcea o tavă plină. Chiar și când am crescut și m-am mutat la 700 km depărtare, nu a contat. Tradiția a rămas, iar Nanul Bertie îmi trimitea prin poștă ciocolata aniversării mele. Cum de câțiva ani buni, el nu mai este printre noi, anul acesta am făcut rost de rețetă și pentru prima dată, am gătit-o eu. Același gust, aceleași amintiri…
nuci
-
O rețetă care cinstește recolta de toamnă. Mirosul de fructe coapte mă transportă acasă, la căldura căminului, când afară vremea era rece și mohorâtă iar în casă era căldură și iubire. Asta pentru că toamna, în camera casei în care iarna nu se făcea focul în sobă, bunica punea pe…
-
Muhammara este o pastă vegană din Orientul Mijlociu care se face din ardei copți, nuci, pesmet, ulei de măsline și câteva condimente. Muhammara, pronunțat „mahmara”, înseamnă „roșu”. Are un gust dulceag, ușor afumat, puțin acrișor și opțional, picant. Se servește ca antreu cu pâine prăjită sau lipie rumenită și dă…
-
Salată vegană de conopidă cu semințe de rodie, miez de nucă, pătrunjel și mentă. Fiind destul de consistentă, am mâncat-o pe post de prânz. Rețeta e foarte simplu de preparat și e gata în doar 25 de minute. Unde mai pui că ingredientele conținute, pline de fibre, antioxidanți și fitonutrienți,…
-
Risotto este o mâncare tradițională din Italia care se face dintr-un orez cu bobul rotund și bogat în amidon: Aroborio, Carnaroli, Vialone, Nano sau Baldo. Tehnica de gătire presupune adăugarea pas cu pas a unei cantități mici de supă în orez, amestecând și lăsând orezul să absoarbă lichidul fierbinte treptat.…
-
Risotto cremos cu gorgonzola și miez de nucă crocant, super consistent și delicios. Pentru cine nu știe, risotto-ul se face cu răbdare și stând lângă cratiță. Asta pentru că orezul arborio are nevoie de timp pentru a elibera amidonul care îl face atât de cremos. De aceea, e necesar să…