O salată cu de toate: proteine, carbohidrați din legume și grăsimi sănătoase, adică toți macro-nutrienții de care avem nevoie zilnic. Se mănâncă pe post de aperitiv cu lipie prăjită sau pe post de garnitură lângă un halloumi pe grătar, tofu prăjit sau feta coaptă.
Dă năutul prin mai multe jeturi de apă, scurge-l și pune-l într-un bol mare de salată. Peste el presară sare cât cuprinzi între 3 degete și piper negru măcinat tot cam atât. Amestecă și lasă deoparte.
2)
Dacă semințele de susan le ai crude, pune-le într-o tigaie pe foc mediu spre mic și amestecă în ele până devin parțial rumene. Trage tigaia deoparte și lasă-le la răcit, dar mai amestecă în ele, că tigaia fiind fierbinte, ele continuă să se prăjească.
3)
Acum să ne ocupăm de legume. Curăță de coajă usturoiul, taie mustața la ceapa verde și frunzele veștejite, taie și capetele de la ridichi, de la castravete, iar ardeiul gras taie-l în ½ și scoate-i cotorul, nervurile și semințele. Spală-le bine pe toate, împreună cu verdețurile, apoi șterge-le/scutură-le de apă.
4)
În afară de usturoi pe care îl vom folosi la emulsie, taie legumele în forma și mărimea dorită – eu le-am tăiat bucăți mai mari – și pune-le peste năut. Toacă și frunzele de mărar, pătrunjel și mentă și zvârlă-le și pe ele în bol.
5)
Într-un borcănaș cu capac sau bol mai mic, pune uleiul de măsline, sucul de lămâie, toate condimentele, usturoiul pisat și 1 vârf de linguriță de sare. Amestecă bine-bine până obții o emulsie și gustă să vezi dacă mai cere ceva (gen sare/lămâie). Dacă totul e ok, vars-o în bol, pune și semințele de susan și amestecă bine. Lasă vreo 2-3 minute să se îmbine aromele și mai gustă o dată să vezi dacă îi lipsește ceva. Poftă bună! 🙂