Ce este Mac & Cheese? O rețetă de macaroane cu brânză. Dar atenție, nu sunt macaroanele cu brânză sărată cu care mulți dintre noi am copilărit. Alt gust, altă distracție. 🙂
În SUA și în Canada le zice Mac & Cheese, în UK și Europa, în general, Macaroni cheese. În mod tradițional, este un preparat care se face în caserolă la cuptor, dar la fel de bine se poate face și în tigaie pe aragaz.
După cum zice și numele, pastele folosite sunt macaroanele, adică pastele uscate în formă de tub mic îndoit. Adică melcișori.
Brânza folosită este cheddar. Iar această brânză se încorporează într-un sos bechamel. Rezultă astfel, un sos numit în bucătărie Mornay sauce. Adică sos bechamel cu brânză (de regulă un tip de brânză precum cheddar, provolone, gruyère, parmesan).
Rețeta la cuptor necesită macaroanele fierte și scurse de apă, sosul bechamel (cu unt, făină, lapte sau smântână de gătit) făcut pe aragaz, amestecat apoi cu brânza cheddar. Toate acestea se pun într-o caserolă, peste ele se pune brânză rasă și se dau la cuptor la 180°C. Se țin 25-30 de minute, iar pentru a obține crustă, ultimele 3 minute se coc la funcția grill.
Variațiuni
- Acum, există foarte multe variațiuni ale rețetei. Cheddarul se folosește cel mai mult, dar se pot folosi și alte tipuri de brânză și chiar mixuri. Eu, de exemplu, am adăugat Provolone dulce pentru un gust mai blând. Voi puteți pune doar cheddar sau cheddar amestecat cu gouda, ori cu gruyere.
- La sosul bechamel care normal se face cu unt, făină și lapte, unii folosesc jumătate lapte, jumătate smântână de gătit. Pentru a evidenția aroma, se poate adăuga un praf de nucșoară. Eu am adăugat boia dulce, căci e prietena cheddarului. 👫
- Pentru topping, se poate pune bacon rumen și crocant. Tot pentru crănțăneală, se poate pune un top de pesmet sau panko cu unt topit sau biscuiți sărați mărunțiți și amestecați cu unt topit.
Notă: Rețeta de Mac & Cheese am publicat-o și în cartea Cele mai bune rețete Homefresh, vol. 1. Credit foto: Ovidiu Bejan