Chifteluțe de porc fără gluten, fără ou, dar cu un sos enchilada simplu și minunat. În mod normal, aceast sos e iute dar tu poți să-l faci cât de picant/nepicant dorești.
Partea faină la mâncarea asta e că o poți pregăti în avans și când foamea îți dă târcoale, îți ia numai vreo 15 minute să o gătești.
1 cățel mic usturoi, (sau 1/2 linguriță usturoi granulat)
1/2 linguriță zahăr
1/4 linguriță boia afumată
1/4 linguriță coriandru măcinat
1 vârf linguriță chili pudră, (sau după gust)
1 vârf linguriță scorțișoară
1 lingură ulei de floarea-soarelui
2-3 linguri apă
Metodă
1)
Prima dată scoate carnea din frigider, vars-o într-un bol și peste ea pune ¼ linguriță de sare, ¼ linguriță de piper și toate condimentele (exceptând cele de la sosul enchilada).
2)
Spală pătrunjelul și scutură-l bine de apă, apoi toacă-i frunzele și pune-le și pe ele peste carne. Amestecă-le pe toate bine (de preferat cu mâna), apoi ia în mână o parte din compoziție (cam cât 1 linguriță plină vârf) și modeleaz-o în palme până îți iese o chiftea rotundă și compactă. Pune bila pe o farfurie și repetă operațiunea până gați toată compoziția.
Lasă bilele deoparte la temperatura camerei.
3)
În cana de la blender pune ingredientele pentru sosul enchilada + sare cât cuprinzi între 3 degete. Gustă la final să vezi dacă mai e nevoie de sare și poate zahăr în caz că roșiile sunt prea acide. Dacă nu ai blender, poți face sosul și într-un castron, numai să amesteci energic cu telul sau lingura, până devine fin.
4)
Ia o tigaie mare și așaz-o pe foc mediu spre mare. Când i s-a încins fundul, varsă în ea uleiul, iar când și uleiul s-a încins bine de tot, pune chiftelele cu puțin spațiu între ele. Întoarce-le abia după ce se rumenesc și tot așa până sunt făcute (cam 6-8 minute în total). Important este să nu le lași prea mult, că devin uscate și e păcat de ele.
5)
Când chiftelele sunt rumene și frumoase, scoate-le din tigaie pe o farfurie acoperită de un șervet de hârtie care să mai absoarbă din grăsime. Spală tigaia, șterge-o și pune-o înapoi pe foc mediu. Varsă în ea sosul enchilada și amestecă din când în când până vezi că face bule-bule. Mai gustă o tură din el, să te asiguri că e ok și destul de sărat. Plasează chiftelele în sos și dacă ai și vrei, presară deasupra cheddar ras (ori mozzarella sau cașcaval). Trage tigaia de pe foc, acoper-o cu un capac până se topește bunătatea de brânză. Poftă bună!
Notă
Atât chiftelele, cât și sosul enchilada le poți pregăti în avans și găti doar atunci când îți e foame. Chiftelele le poți păstra la frigider 1 zi sau la congelator 2-3 luni, iar sosul enchilada rezistă la frigider și 1 săptămână.
Poți face chiftelele și cu carne tocată de vită, că ies la fel de gustoase.