O rețetă rapidă și super simplu de preparat cu piept de pui rumenit la tigaie, alături de un sos cremos de smântână cu usturoi și verdeață.



O rețetă rapidă și super simplu de preparat cu piept de pui rumenit la tigaie, alături de un sos cremos de smântână cu usturoi și verdeață.
Prima dată scoate carnea din frigider să se acomodeze cu temperaturi mai ridicate. Dacă nu ai pieptul gata filetat, atunci ia câte o jumătate de piept de pui și tai-o în jumătate pe grosime. Un piept de pui are cam 350g, deci după operațiunea asta, ar trebui să-ți rezulte 4 fileuri.
Presară pe fiecare parte sare, piper negru măcinat și boia dulce, apoi lasă puiul deoparte pe masa de lucru.
Taie mustățile de la usturoiul verde și frunzele veștejite dacă prezintă, apoi spală bine fiecare fir, insistând pe frunze. Spală și verdeața dacă tot ești la chiuvetă.
Ia un tocător și taie firele de usturoi (bulb + frunze) în rondele subțiri de cam 0.3-0.5 cm. Pune usturoiul tăiat într-un bol și acum toacă frunzele de verdeață.
Ia o tigaie mare, așaz-o pe foc mediu spre mare și când i s-a încins fundul, varsă în ea uleiul. Când și uleiul s-a încins bine de tot, pune fileurile de piept de pui în tigaie, dar cu spațiu între ele. Întoarce-le abia după 2-4 minute și mai lasă-le tot cam atât, până sunt rumene și aurii. Trage tigaia deoparte și scoate fileurile pe o farfurie să se odihnească.
Dă focul la mediu spre mic și pune tigaia înapoi pe foc. Aruncă în ea untul și usturoiul. Peste usturoi pune sare cât cuprinzi între 3 degete și mestecă timp de 1-2 minute, până se înmoaie cât de cât usturoiul, după care adaugă smântâna. Amestecă și când vezi că face bule-bule și dă semne că vrea să se îngroașe, pune piperul alb, stinge focul și adaugă parmezanul ras. Amestecă bine, adaugă și verdeața și gata! Gustă de sare/piper să vezi dacă e nevoie să mai pui ori ba.
Pune pe farfurii carnea și sosul și mănâncă cât e cald. Merge bine cu cartofi (piure/nature/copți), orez, mămăligă sau pur și simplu cu pâine proaspătă.
Calorii | 805 |
Grăsimi | 61g |
Saturate | 32g |
Monosaturate | 13.6g |
Polisaturate | 5.3g |
Carbohidrați | 5.4g |
Zahăr | 2.7g |
Fibre | 0.4g |
Proteine | 56.3g |