Tocmai din Mexic vine această tocăniță consistentă, picantă, aromată, caldă și fresh în același timp. Este perfectă pentru anotimpul rece și pentru mesele mari, cu lumea dragă în jurul lor.
Deși rețeta diferă de la o regiune geografică la alta, după cum zice și numele, ardeii chili sunt nelipsiți. Cel mai des, se gătește cu carne tocată de vită și asta pentru că, prin anii 1500, spaniolii au dus primele văcuțe în America. 🙂
Totuși, în zilele noastre, sunt și variante cu carne de porc, mix vită-porc, vegetariene și chiar vegane. Eu fac un Chili vegan cu linte roșie, dacă sunteți curioși să-l încercați.
Recomandări:
Carnea. Folosiți o carne proaspătă și proaspăt tocată. Dacă nu vreți să vă chinuiți voi cu mașina de tocat, apelați la o măcelărie care vă toacă pe loc carnea aleasă de voi. De asemenea, nu puneți carnea rece în cratița încinsă. Scoateți-o de la frigider cu 20-30 de minute înainte de a o găti. Așa nu va răci uleiul și va obține acea crustă rumenă și delicioasă.
Chimionul și chimenul. Nelipsit din această rețetă este chimionul, care dă gustul specific de chili con carne. Deși seamănă la aspect cu chimenul, cel folosit în bucătăria europeană, chimionul are altă aromă. Deci, nu le confundați! Totuși, pe lângă nelipsitul chimion, mie îmi place să pun și chimen pentru nota lui ușor picantă.
Cheddarul. Mi se pare că cheddarul e cireașa de pe tort, cum s-ar zice. Și, ca orice lactate, îmbânzește focul din chili.
Crănțăneala. Vă recomand să mâncați această tocană cu niște tortilla rumenite la tigaie sau cu nachos. E foarte fain când mănânci ceva moale și zemos cu ceva crocant.
A doua zi. Se spune că chili con carne este chiar mai bun a doua zi, reîncălzit. Și, într-adevăr, o noapte la frigider permite aromelor din chili și condimentelor să pătrundă în restul ingredientelor iar rezultatul final să fie mai gustos.
Prima dată scoate carnea din frigider, apoi ia pe tine un șorț, să te apere de stropi.
2)
Umple un ibric cu apă și așază-l pe foc mediu, iar când vezi că apa face bulbuci, dă focul la mic și lasă-l acolo.
3)
Între timp, curăță ceapa de coajă, curăță usturoiul, ardeiul cel gras taie-l în ½ pe lung și scoate-i nervurile cu semințele, iar pe cel iute (care e opțional) taie-l tot așa, dar nervurile să le scoți dacă nu vrei prea picantă mâncarea. Spală toate legumele.
4)
Taie ceapa cubulețe mici de 0.3 cm și pune-o într-un bol, ardeiul gras fă-l bețișoare și apoi tot cubulețe de 0.4 cm – pune-l în alt bol. Usturoiul taie-l în cuburi mici-mici de tot. Lângă el taie și ardeiul iute în jumătăți de rondele subțiri și taie doar cât vrei să folosești la mâncare.
5)
Ia o tigaie mai mare sau o cratiță. Pune-o pe foc mediu spre mare și când s-a încins bine, varsă în ea uleiul. Când și uleiul s-a încins bine-bine (foarte important), pune carnea în tigaie și las-o așa întreagă până se rumenește (cam într-un minut), după care întoarce-o să se rumenească și pe verso (tot cam 1 minut) și abia după aceea, o poți sparge cu lingura până se desface toată în bucăți mici. Facem asta, pentru ca sucul propriu să se păstreze în interiorul cărnii și să nu se scurgă în tigaie. Așa e și mai sănătos, și mai gustos.
6)
Amestecă când și când până nicio bucățică nu mai e roz, presară sare cât cuprinzi între 3 degete și piper negru cât cuprinzi între 2 degete.
7)
După ce ai asezonat, pune ceapa peste carne, amestecă și când devine translucidă, pune și usturoiul, amestecă iar până începe să miroase. Amestecă, pune condimentele (mai puțin fulgii chili), amestecă și pune ardeiul iute tăiat. Mai amestecă de 2-3 ori, pune ardeiul gras, amestecă 1 minut. Pune pasta de roșii, mai amestecă 1 minut, apoi roșiile cuburi în sos. Lasă vreo 5 minute, după care pune cam 150 ml de apă, fasolea roșie, sare cât cuprinzi între 3 degete, amestecă, dă focul la mic și lasă pe foc încă 15-20 minute.
8)
Între timp, spală coriandrul sau pătrunjelul, scutură-l bine de apă și apoi toacă-l mărunt. Dă cheddarul pe răzătoare.
9)
După 10 minute, pune fulgi chili după gust. Adaugă sare, condimente – de crezi mai e nevoie. Iar dacă roșiile sunt prea acide, reglează cu puțin zahăr. Amestecă și dacă ți se pare că a scăzut prea mult lichidul, poți să mai picuri niște apă. Mai lasă 5 minute pe foc, după care aruncă deasupra verdeața, ia de pe foc și acoperă cratița să stea așa câteva minute.
10)
Mănâncă fierbinte, cu cheddar ras deasupra, cu tortilla sau nachos de porumb și câteva felii de lime.